Articles

Clubul Melinda Pegasus: semnarea contractelor de bursă privată pentru membrii noi

Programul nostru Pegasus a luat naștere în anul 2011, cu scopul de a ajuta liceenii talentați, de a-i instrui, sprijini pe perioada studiilor de facultate, pe de-o parte pentru a-i motiva să rămână acasă și să prospere pe meleagurile de unde provin, pe de altă parte pentru a ne putea asigura o forță de muncă în viitor în vedera îndeplinirii misiunii și obiectivelor noastre viitoare.

Raport despre călătoria de afaceri în Slovenia

În perioada 27-29 ianuarie, împreună cu trei colegi am vizitat un producător de cazane pe peleți din Slovenia cu care în prealabil am purtat un șir de negocieri. Subiectul vizitei a fost evaluarea unui nou produs, dezvoltat de această companie, pe care dorim să introducem pe piață sub bine cunoscutul brand Heiztech.
Amorțiți după un drum de o zi am ajuns în localitatea din Slovenia, unde se află fabrica, urmând că în următoarea zi să vedem pentru prima oară cazanele cu brandul nostru.

Clienții noștri fideli, instalatorii

Pe Baricz József, partenerul instalator de la Gheorgheni l-am intervievat despre colaborarea cu compania noastră.
De cât timp lucrați la Melinda Instal?
Lucrăm de mai bine de 10 ani împreună.
Cum ați ajuns în contact cu firma noastră? Cineva ne-a recomandat, sau ați venit pur și simplu?

Patria, locul unde și de care aparținem

Vass Lorand, Melinda Instal

Gagyi Katinka

 

Pages

 

Sediu Central

RO

535600 Odorheiu Secuiesc
Jud.Harghita

Str.Beclean Nr.314

Romania

 

Date de Contact

Sunati-ne la:
Tel. 0266-207 400, +40 740-150 150
Fax.:0266-207 401, 0266-207 402

Email:

 

Newsletters

Subscribe and get the latest updates, news, and more...