Melinda Instal a primit premiul Genius Loci

   Scopul companiilor și a antreprenorilor pentru cei talentați este să aprecieze și să recunoască eforturile depuse de întreprinderile și antreprenorii care își desfășoară activitatea în Ungaria și în zonele locuite în Ungaria din Bazinul Carpatic pentru susținerea talentelor.
Asociațiile și fundațiile care colaborează pot nominaliza partenerii pentru Premiul Genius Loci în trei categorii. Melinda Instal este câștigătorul categoriei de program local, deoarece își continuă activitățile de sprijin în Odorheiu Secuiesc și în jurul său.
   La sfârșitul anului trecut, Melinda Instal a fost nominalizat de Fundația Hébe pentru studenții Liceului Teoretic “Tamási Áron”, fondat în 1996, datorită activităților sale de sprijin. Prezentarea activităților de sprijin ale companiei este următoarea:

Melinda-Impex Instal SRL

Premiul Genius Loci 2020 – categoria locală

   Compania transilvăneană cu profil comercial a considerat întotdeauna importantă susținerea talentelor tinere. Primul lor pas într-o categorie specifică a fost responsabilitatea arătată în 2011, ajutând tineri talentați sub formă de burse private în timpul studiilor superioare. În timpul procesului de sprijin, care se desfășoară de acum 8 ani, firma a contribuit cu peste 11.000 de euro, pentru bursele tinerilor.
Pe lângă sprijinul financiar, Melinda-Impex Instal SRL, participă la dezvoltarea de talente prin organizarea a diferite evenimente: în anul 2016 și 2019, a organizat un concurs de studii de caz Pegazus, în care au participat școlile gimnaziale din Odorheiu Secuiesc, pe lângă continuarea susținerii proiectelor școlare cu o sumă de 5.000 de euro. În total 36 de studenți de clasele a-XI-a și a-XII-a, și-au măsurat cunoștințele.
   Este de neprețuit sprijinul continuu din partea Melinda-Impex Instal SRL, pentru funcționarea Clubului de orientare în carieră și economie a Liceului Teoretic “Tamási Áron”, prin care se deschide posibilitatea de a invita diverși profesioniști în domeniile fiscale, contabilitate, management, marketing și finanțe.
Scopul Societății este gândirea pe termen lung: de a oferi studenților selectați o bursă privată și o oportunitate de muncă după absolvirea universității, cu intenția nedisimulată de a descoperi studenți talentați în orașul și în împrejurimile lor și de a folosi talentele și sârguința lor în regiune. Este o plăcere specială pentru Melinda-Impex Instal SRL, că doi dintre studenții lor bursieri Pegasus lucrează deja pentru companie.
  Coeziunea diferitelor generații este adusă la viață de comunitatea de studenți a școlii de liceu. Pentru cea de-a 425-a aniversare a școlii, a fost organizată și o conferință profesională, cu prelegeri despre științe sociale, istorie și economie, a căror interpreți au fost foști elevi de liceu, reprezentanți ai parlamentului UE, profesori universitari sau manageri de afaceri de succes. Principalul sponsor al conferinței a fost Melinda-Impex Instal SRL.
   Sprijinul talentelor poate avea succes cu un comportament financiar bine gândit, planificat în prealabil. Drept urmare, alți patru studenți de liceu vor putea primi burse private din februarie 2020 până la sfârșitul studiilor universitare. Valoarea acestor burse este de 100 de euro pe durata liceului și 150 de euro pe lună durata facultății, în acest fel sacrificând în jur de 25.000 de euro pentru sprijinul talentelor.

Bazele recunoașterii:
Genius Loci 2020 - Companii și antreprenori pentru talente, categorie locală
Sursa: www.tehetseg.hu
      

 

Sediu Central

RO

535600 Odorheiu Secuiesc
Jud.Harghita

Str.Beclean Nr.314

Romania

 

Date de Contact

Sunati-ne la:
Tel. 0266-207 400, +40 740-150 150
Fax.:0266-207 401, 0266-207 402

Email:

 

Newsletters

Subscribe and get the latest updates, news, and more...