Capitole din istoria celor 25 de ani

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființare a afacerii Melinda, în prima apariție a ziarului intern, Melinda Info i-am luat in interviu proprietarului firmei, Domnului Pál Dénes despre sfertul de secol ce a trecut. La începutul acestui an jubilar să primim memoriile lui ca încurajare și lecție pentru noi toți. Ce v-a determinat acum 25 de ani să înființați o afacere proprie? În data de 25 aprilie 1994 am înregistrat la registrul comertului societatea Melinda Impex S.R.L. Ca să înțelegeți mai bine împrejurările și pentru a răspunde în mod mulțumitor la întrebare, trebuie să mă întorc înapoi câțiva ani în timp, chiar până în momentul căderii regimului comunist, atunci a început de fapt noua eră. Până la această schimbare semnificativă banii deținuți de cetățeni nu puteau fi considerați decât o modalitate de economisire, noțiunea de "capital" apărând în 1990 în dicționarul nostru uzual. Atunci au luat naștere în mod legal primele societăți de tip capitalist în țările ex-comuniste. În momentul acela am părăsit și eu o societate de stat și am fost printre primii întreprinzători care au înființat o firmă de transport. Ca și mijloc de lucru am cumpărat un camion second hand de la o societate de stat. Cu această utilitară, și investind mult efort fizic și sume semnificative în cei aproximativ șase luni de zile, am adus-o într-o stare remarcabilă și cu care mă prezentam cu mândrie pe drumurile publice, înfruntând marile companii de transport de stat, ca David față de Goliat.


Am efectuat activități de transport mai mult de un an când, datorită norocului, a atenției sau cum ar spune un bun creștin: datorită lui Dumnezeu, m-am întâlnit cu un antreprenor evreu în Satu Mare, care a fost însărcinat să vândă rezervele de zahăr puse deoparte de Ungaria pentru situații de forță majoră. După o discuție serioasă ne-am înțeles și am fost însărcinați să-l reprezentăm pe teritoriul Ținutului Secuiesc. Evaluând potențialul familiei, s-au conturat posibilitățile clar de la început ce resurse avem și ce ne lipsesc în această afacere promițătoare. Desigur, cel mai mare dezavantaj a fost capitalul disponibil, așa că am căutat investitori. Cu trecerea timpului, odată cu dezvoltarea rapidă a afacerii, banii aduși de parteneri s-au dovedit insuficienți, așa că am apelat la bancă pentru un împrumut pe care lam și primit după ce ne-am gajat propria locuință. Afacerea era promițătoare și profitabilă, dar în scurt timp s-au prins si alții, doar că ei nu mai cumpărau cu cantități de camioane, ci de nave, și nu din Ungaria, ci din China, oferind un preț mult mai redus decât prețul nostru de achiziție. De aceea am fost nevoiți să depozităm stocul nostru într-un depozit mare, așteptând să se termine stocurile din China ale concurenților să putem vinde și noi. A venit și acel moment, doar că nu ne-am gândit că acesta va dura un an și jumătate, perioadă în care prețul zahărului a scăzut la nivelul la care nu se mai merita adus nici din China. Atunci am deschis ușa depozitului nostru, gândindu-ne că acesta este momentul propice pentru a vinde produsul.


Dar ce să vezi, când ne-am apropiat de zahărul depozitat ne-am confruntat cu faptul că rozătoarele s-au înfruptat din zahărul din saci, ceea ce nu au mâncat le-au umplut cu excremente. În cele din urmă zahărul, “baza marilor speranțe” lam transportat la depozitul de gunoi, rămânând cu creditul de la bancă și cu obligația de rambursare. După această scurtă retrospectivă revin la întrebarea pusă, cu toate că răspunsul nu este simplu de dat nici măcar astăzi. Adevărul este că am înființat firma Melinda Impex SRL datorită faptului că am fost constrânși, trebuia să rambursăm datoria către bancă, altfel am fi ajunși pe drumuri având în vedere că propria noastră casă a fost lăsată băncii ca garanție. Singura noastră scăpare a fost să mergem înainte. În aceste condiții am înființat Melinda-Impex, în care nu am mai apelat la parteneri, ci am încercat să rezolvăm singuri situația în care am intrat. Ce sentiment ați avut când ați văzut că compania s-a dezvoltat într-un ritm rapid de la an la an, că această mică afacere de familie s-a cățărat pe un loc pe podiumul național? Pentru a evita neînțelegerile aș dori să clarific faptul că creșterea exponențială și dezvoltarea rapidă sunt reale doar dintr-un punct de vedere de ansamblu. Dacă ne uităm atent la graficul de dezvoltare al afacerii, putem observa că graficul nu urcă abrupt timp de 25 de ani, ci mai degrabă seamănă cu curba semnalelor EKG ale inimii: urcă un timp, apoi coboară sau stagnează în anumite perioade. Există și perioade foarte reușite, dar în acest sfert de secol ne-am confruntat și cu multe eșecuri.

Am luat și decizii foarte bune, dar trebuie să recunoaștem că nu am scăpat nici de deciziile greșite. Faptul că suntem încă pe piață după 25 de ani demonstrează că am luat mai multe decizii corecte, decât greșite. Acesta este pe scurt secretul succesului. Ce sentimente m-au surprins urmărind dezvoltarea afacerii, depinde de punctul de vedere avut. Dacă mă uit înapoi azi, inima mea este plină de mândrie dar și de frică. Mândria este datorată faptului că această afacere s-a născut cum se
naște un copil în multe țări: cu datorii acumulate din cauza ezitării, a neglijenței sau a ignoranței predecesorilor, pe care noile generații trebuie să le ramburseze. Am început cu un mare deficit, ce lam plătit după doi ani grei de muncă, dar în cei 25 de ani am reușit să construim împreună cu colectivul de muncă două companii, care ocupă fiecare locul trei în domeniul lor de activitate. Acesta mă umple de mândrie și așa trebuie să simtă și familia noastră și fiecare fost sau actual membru al colectivului nostru de muncă, cei cu care ne luptăm cot la cot. Sunt mândru de copiii noștri, de copiii fraților mei care lucrează în companiile noastre. Împreună cu conducătorii celor două firme suntem mândri că am instruit și am integrat în colectivul nostru de lucru mulți tineri talentați, ai căror vârstă, cunoștințe și sete de învățare a făcut posibil ca vârsta companiei noastre să fie de patru ori mai mare ca vârsta medie a întreprinderilor românești actuale.


Sunt mândru că productivitatea, rentabilitatea și performanțele noastre sunt peste medie, ceea ce ne oferă motive și motivație pentru a face noi investiții, deoarece suntem conștienți că avem o forță de muncă de calitate, cu care putem înfrunta cu succes noile provocări și bătălii. Sunt mândru și poate fi mândru și colectivul de muncă, chiar și orașelul nostru, că am reușit să achiziționăm și alte afaceri în țară și de pe piața din Ungaria. Ne umple pe toți de mândrie că am reușit să construim sisteme de management integrate ale companiei pe care le-am putut adapta firmelor achiziționate, astfel încât le-am făcut profitabile.
Dar nici de sentimentul de îngrijorare nu am scăpat în totalitate, deoarece există mulți factori externi care plutesc deasupra capetelor noastre ca Sabia lui Damocles. Aceste factori pe care nu vreau să-i detaliez nu depind de noi, noi suntem prea mici ca să-i putem influența. Aceste decizii sunt luate fără să ne întrebe cineva, dar ne afectează profund. Celălalt punct de vedere este dacă mă uit la acești 25 de ani de la momentul începutului până în prezent. Pe măsură ce mă gândesc la câtă muncă, la câte riscuri, la ce incertitudini am avut de înfruntat până am ajuns la această vârstă, trebuie să admit că “cineva acolo sus ne iubește”, ne furnizează în mod continuu putere și energie pentru a lupta mai departe. De asemenea, mi-am dat seama că nu noi ne planificăm viitorul, ci suntem o parte a unui Plan, iar lucrurile se întâmplă cum își imaginează Marele Proiectant. Având în vedere acest lucru am speranța și cred că nu trebuie să ne facem griji pentru viitor, există un plan care este și fezabil, noi suntem doar niște instrumente pentru a realiza acest plan, ceea ce este de asemenea o mare responsabilitate. Care au fost cele mai mari provocări cu care sau confruntat ca lideri în ultimul sfert de secol? Citând-o pe Pam Brown, "realizările mari se construiesc adesea pe o bază solidă de eșec". Pot să afirm cu tărie că am învățat mult mai mult din eșecuri decât din succese. Cele mai mari provocări le-am experimentat când una dintre afacerile noastre se afla în declin, câteodată aproape de faliment. Ridicându-ne din aceste situații ne-a conferit satisfacții și mulțumire, totodată ne-a oferit și multe învățăminte. De aceste situații de multe ori ne ajutat doar grația divină, căreia suntem foarte recunoscători. Prima mare provocare a afacerii – la fel ca la orice naștere – a fost nașterea în sine: o naștere prematură, greutate sub cea normală, primele zile doar în incubator, apoi confruntarea cu lumea reală, unde am avut de înfruntat alternența anotimpurilor, vremea rea, ”bunăvoința” unor semeni și paraziții externi și interni, care îți vor sângele. La începuturi am transformat curtea casei familiale, hambarul și garajul în depozite, iar o parte din locuință în birouri. Am rămas cu camionul nostru vechi ca instrument de lucru și am primit o autoutilitară și un
tractor în schimbul zahărului. În timpul zilei am arat cu tractorul, camioanele le-am încărcat ziua cu marfă, pe care le-am transportat noaptea la destinațiile solicitate de clienți. Mai târziu, datorită oportunităților oferite de lipsa materialelor de construcții am început să facem din nou comerț, folosindu-ne de legăturile ce le-am format cu producătorii în timpul livrărilor. Din 1994 până la sfârșitul anului 1996 afacerea a mers bine. În această perioadă clienții noștri (având posibilitatea de a lucra în Ungaria) au finanțat această activitate. Ne-am plătit datoriile vechi băncii, ne-am mutat cu firma într-o locație închiriată, așa că casa noastră a devenit iarăși o casă, mașina personală a intrat în garaj, copiii s-au putut juca în curte fără să ne temem că le cade ceva în cap sau vor fi loviți. Prea au mers bine toate, ca să dureze. Când forțele pozitive lucrează, nici forțele negative nu stau cu mâinile în sân – ne-au luat tot capitalul acumulat până atunci. E ca în jocul de copii "Nu te supăra frate": datorită numerelor de pe zar te deplasezi pe tablă până la un punct anume, când deodată trebuie să o iei de la început de la start. Dar trebuie să recunosc în mod corect, că nu a trebuit să o luăm de la capăt de la zero, am avut deja o bază de date cu clienții, cu furnizorii, un personal cât de cât instruit, încrederea băncilor și nu în ultimul rând cunoștințele și experiența pe care le-am acumulat în timp și care nu au putut fi luate. Și era să uit din listă un alt aspect ce nu poate fi luat și nici naționalizat: grația divină, providența.

Au urmat alegerile naționale. Iliescu a pierdut, Constantinescu și echipa lui au câștigat alegerile parlamentare. Acest lucru ne-a surprins pe noi, participanții de pe piață, rata de schimb valutar gestionat artificial până atunci s-a adaptat la economia de piață, iar prețul dolarului american și a mărcii germane au început să crească rapid. Drept rezultat a apărut o inflație enormă, leul a început să piardă rapid din valoare. Această conjunctură a fost a doua mare provocare în viața afacerii pe care am reușit s-o transformăm în oportunitate. Oamenii, familiile și întreprinderile și-au scos banii pentru a le investi în produse pentru a preveni deprecierea lor. Toți și-ar fi investit banii, dar comercianții și-au închis tranzacțiile, deoarece știau că dacă au vândut azi un kilogram de fier, din cauza creșterii puternice a prețurilor mâine nu pot să cumpere decât o jumătate de kilogram sau și mai puțin din acești bani. Oamenii se plimbau pe străzi cu câte un sac de bani, dar nu au avut ce să cumpere. Și noi am închis imediat și am suspendat vânzările. Când toți colegii noștri au plecat acasă și am rămas cu fratele meu, Zoli, el mi-a sugerat : să redeschidem porțile încercând, să prognozăm rata maximă a inflației, să adăugăm o cotă de risc și să recalculăm toate prețurile în funcție de acestea. Pe lângă aceasta, dacă vindem un produs, să cumpărăm în aceași zi sau în ziua următoare din nou de la producător sau de la distribuitor. Așa s-a și întâmplat, clienții cu sacoșe de bani au venit la noi pentru a încheia contracte de consignație pentru a-și investi banii în materialele de construcții. Așa am acumulat o grămadă de bani și am făcut un profit semnificativ. Dar cel mai important, produsele lăsate de clienți în custodie au fost luate de clienți într-un interval de zece ani, însemnând pentru noi un împrumut fără dobândă pe zece ani. Așa am construit
primele depozite și birourile de la sediul central, am reușit să deschidem primele puncte de lucru și să lansăm activitatea de distribuție a mărfurilor. Atunci am învățat că dacă Bunul Dumnezeu închide o ușă, va deschide alte două ... întrebarea este dacă le vei observa sau nu. A treia mare provocare a fost divizarea societății-mamă în societăți de profil. Nici această operațiune nu a fost fără risc, deoarece leam separat fără să știm pericolele ce pândesc asupra noilor noastre afaceri. La începutul anului 2004 am înființat în același timp șase persoane juridice independente, care aveau șase directori, șase contabili șefi, nemaivorbind de toate celelalte posturi necesare în care a trebuit să angajăm personal peste noapte. Nu am mai menționat sistemele informatice, distribuția bunurilor și numeroasele măsuri, pe care leam și uitat de atunci. Până la urmă totul a ieșit bine, dar n-aș îndrăzni să o fac astăzi, chiar dacă nu miam pierdut spiritul aventurier. Nu a fost un proiect fără riscuri, dar a fost fără doar și poate necesar, iar astăzi o consider o măsură pozitivă deoarece a fost unul din factorii de succes ale dezvoltării și specializării noastre. După ce în anii care au urmat divizării, datorită și conjuncturii pieței naționale a început stabilizarea și dezvoltarea companiilor noastre, în 2008 a început criza mondială. Această schimbare generată de criză a adus următoarea mare provocare și experiență de neuitat. Nici de această dată providența n-a rămas indiferentă și a vegheat ca problemele să nu apară simultan în ambele afaceri. Melinda Steel a fost imediat afectată de criză în timp ce Melinda Instal, numai doi ani mai târziu, când Steel deja a ieșit din impas. La sfârșitul anului 2008 prețul de achiziție al oțelului a scăzut la 800 de euro/tonă la 450 de euro/tonă într-o perioadă scurtă de timp.


Ca să aveți idee cât de tare ne-a afectat criza, voi menționa că aveam în acel moment un stoc de 17.000 de tone și mai mult de 6.000 de tone contractate, dar aflate încă la producător, dar ne-a găsit o cantitate stocată la producător, cu o pierdere de valoare de 350 EUR/tonă. După lungi negocieri cu producătorii turci, am convenit să împărțim pierderea, adică diferența de valoare la 4.000 de tone de produse contractate și nelivrate, însă pierderea cauzată de căderea prețurilor a fost semnificativă. Cum de nu am dat faliment? Cum am reușit ca instituțiile financiare creditoare să nu se sperie, să nu ne ceară rambursarea împrumuturilor luate? Am folosit metoda șprițului: la două tone de produse noi luate la preț redus am adăugat o tonă din stocul vechi luat cu preț ridicat. Așa am reușit să reducem pierderile contabile, dispersând astfel norii negri adunați deasupra companiei noastre de oțel. Am fost ajutați și de faptul că prețurile la oțel au crescut mult în 2010, a fost cel mai profitabil an privind rezultatele. Dar merită să menționăm și profitul anului 2008, pe care l-am pus în rezervă și care de asemenea a contribuit foarte mult la evaluarea bună companiilor noastre. Criza, chiar dacă un pic mai târziu a lovit și Melinda Instal în 2012 și datorită unei decizii greșite luate de mine, a ținut până în 2014. Anul 2013 a fost cel mai greu, am pierdut mai mult de 30% din veniturile noastre din vânzări. Din această adâncime am putut ieși doar aplecând capul în fața clienților noștri, cerându-ne scuze pentru deciziile greșite și cerându-le o nouă șansă. Cererea noastră a fost ascultată de majoritatea clienților și având în vedere cooperarea decentă din anii anteriori au început să cumpere din nou de la noi.
În categoria provocărilor și experiențelor de neuitat trebuie să menționez și paraziții amintiți mai devreme, adică acei clienți, furnizori și instituții guvernamentale, ale căror lovituri sub centură neau prins nepregătiți. Din punct de vedere material nu ne-au îngenunchiat afacerile, pentru că am constituit din timp fonduri de rezervă pentru situații neprevăzute. Această pregătire pentru viitor se numește în literatura de specialitate engleză whatif-scenarios, în română managementul riscului. A fost mai greu să acceptăm faptul că anumiți autointitulați prieteni, parteneri, companii afiliate, asociați, întreprinderi și instituții în mod deliberat sau spontan ne-au furat sau ne-au acuzat – nemeritat, după părerea noastră. Furnizorii, cumpărătorii falimentați în mod conștient sau spontan au lăsat în câțiva ani un gol de 2,5 milioane de euro în bugetul afacerilor noastre și ne-au privat de un venit cel puțin egal sau mai mare în venitul societăților. Am folosit expresia "sau mai mare", deoarece instituțiile de stat care se autointitulează asociați, ne-au forțat la plata TVA-ului de 23% și impozitul pe venit de 16% pe aceste sume nerecuperate. Alte instituții ale aceluiași stat, respectiv Agenția de Mediu și Consiliul Concurenței ne-au acuzat în această perioadă dificilă de criză - pe bună dreptate, în opinia lor și nejustificat după opinia noastră, ceea ce împreună cu cheltuielile de și neau amendat cu o sumă substanțială, la care au adăugat o dobândă pe 5 ani ajungând împreună cu cheltuielile de judecată la peste 700.000 de euro. A trebuit să plătim sumele în cauză, urmând să ne căutăm adevărul în labirintul justiției, care este costisitor, consumator de timp și de nervi.
Vestea bună după toate aceste informații negative este că am supraviețuit mulțumită lui Dumnezeu în ciuda tuturor greutăților. Dezamăgiți, dar nu înfrânți, chiar căliți de greutăți, având încredere în Cel de Sus și în colegii bine instruiți în momentul de față mergem înainte cu o dorință de a dovedi conform misiunii și a obiectivelor asumate. Profităm de oportunitățile oferite de piață și încercăm în mod constant să depășim obstacolele care apar sau ne sunt puse în față. Noi, ca și generația chineză anterioară, ne-am angajat să facem sacrificii, chiar dacă trebuie să ne sacrificăm pe noi înșine. Facem acest lucru ca generațiile viitoare să nu fie forțați să meargă în occident pentru a servi alte popoare, ci aceste afaceri pornite de noi, dar făcute competitive de comunitatea de lucru să asigure un trai decent pentru concetățenii noștri în țara lor natală. Cerem Celui care a proiectat acest Plan măreț, ca fundația pe care am făcut-o să rămână atât de solidă și durabilă, încât și generațiile următoare să poată construi pe ea. Să muncim mereu după voia lui Dumnezeu, slujind cu umilință oamenii, coroanele creației, chiar dacă nu primim mulțumiri și recunoștință în schimb. Dar să ne delectăm mereu cu vorbele lui Isus: ”Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti* (Matei 6: 3-4) Și care au fost cele mai mari satisfacții ale acestei perioade, pentru care sunteți cel mai recunoscător? Prima mea mare satisfacție antreprenorială a fost când am reușit să înregistrez prima mea firmă, adică atunci când am devenit propriul meu șef: eu m-am angajat la o muncă, eu am efectuat-o cu propriile mele resurse după cunoștințele și experiența mea. Împreună cu membrii familiei am fost deopotrivă investitori, factori de decizie, executanți, beneficiari, în multe cazuri și prejudiciați.
Cele mai mari bucurii le-am simțit totuși în situațiile când după ce am fost doboriți la pământ am reușit să ne ridicăm, atât noi cât și afacerea. La fel cum salvezi un om din apă: trebuie să alegi bine când și unde îl apuci în procesul de salvare, să nu te tragă și pe tine sub apă din reflexul de autoapărare, cum s-a întâmplat de nenumerate ori. Factorul de decizie are nevoie de o bună autocunoaștere, control de sine și de prezența de spirit, dacă le pierde, se poate zăpăci sau își poate afecta judecata viitoare. Prin urmare, sunt foarte recunoscător că am reușit și pot și acum să tratez situațiile de criză în cele mai grele situații, pot să mă detașez de situațiile ce nu pot fi schimbate, dar întotdeauna voi face tot posibilul pentru a genera o schimbare în cele care pot fi schimbate. Cel mai bun mod este de a trata aceste situații ca o provocare, nu ca o problemă. Dacă reușim să depășim incidentul critic și să direcționăm evenimentele, atunci organismul începe să producă endorfine, ceea ce declanșează hormonii fericirii. Acesta este pentru noi vârful emoțional. Dacă vreau să le dau de lucru organelor responsabile pentru fericire, pur și simplu mă duc în birouri, vizitez una din magazinele noastre, mă opresc în bistro, mă plimb în depozit și mă întâlnesc cu colegii tineri care zâmbesc apreciativ și onest, mă salută și își întăresc limbajul corpului cu o strângere de mână caldă... nu există o altă satisfacție comparabilă cu aceasta. Este o mare plăcere să observăm de la distanță stadiile de învățare, creștere și dezvoltare a tinerilor talentați și să le căutăm cel mai bun loc pentru ei în organizație ca să aibă nu doar loc de muncă, ci o activitate pe care o iubesc. Doar așa putem avea așteptări de la ei, cu garantarea competitivității afacerii. Am citit undeva "îndreaptă-ți energia nu către clienți, ci către angajați, ei vor avea grijă de clienții tăi".
Sunt foarte recunoscător managerilor de top bine pregătiți și a celor de nivel mediu aflându-se într-o pregătire continuă - ei sunt ca balamalele unei uși, întreținătorii curbei de viață ale companiilor noastre. Același sentiment de bucurie mă pătrunde și când mă gândesc la acele instituții, unități care au fost renovate datorită contribuției noastre. Când mă gândesc la elevii cărora le asigurăm posibilitatea de a învăța și de a-și câștiga un mod decent de viață, am motive să fiu fericit. Nu pot să nu amintesc nici de cei nevoiași, de persoanele marginalizate de societate, victimele inundațiilor sau incendiilor, cărora le-am oferit ajutor dezinteresat pentru a le calma durerea sau pentru operații medicale salvatoare. Aceste acțiuni le facem dezinteresat, dar mândria și bucuria ne umple inimile, sufletele noastre, când mă întâlnesc cu cei în cauză și își exprimă recunoștința colectivului de lucru, deoarece ajutorul material dat pentru salvarea lor le-am câștigat împreună. Să fim cu toții mândri și recunoscători în același timp, pentru că Cel de Sus nea ales să-i ajutăm pe cei nevoiași. Trebuie să fim recunoscători că acum suntem în categoria celor care ajută, oricând se pot schimba rolurile și doar așa putem avea așteptări la rândul nostru. Bineînțeles, sunt mândru și de faptul că mama mea, trecută de 75 de ani lucrează cot la cot cu noi și nu se plânge de durerile cauzate de vârstă și condițiile dificile de trai. Sunt foarte mândru de copiii mei, de copiii fraților mei, care nu au fugit în vestul care le-a promis Canaanul, ci – odată ce au absolvit o facultate – s-au întors acasă și vin să lucreze în mod continuu acomodându-se diferitelor locuri de muncă la companiile noastre. Și nu în ultimul rând, sunt recunoscător lui Dumnezeu că eu, copiii mei, frații mei, colegii de muncă putem să facem ceea ce ne place. Acest lucru are și un dezavantaj, că timpul trece foarte repede. Înseamnă că ne bucurăm de ceea ce facem. Pentru că ceea ce facem nu este o slujbă pentru noi, ci o vocație. Vocația este făcută din pasiune, și nu prin suferință. Lucrând în aceasta companie, o mulțime de oameni au putut învăța o mulțime de lucruri, s-au
îmbogățit cu multe experiențe. Dar sunt sigur că acești ani nu au trecut fără urmă nici pentru Dumneavoastră și i-ați învățat pe colegi și ați învățat ceva de la ei. Vă întreb ce ați învățat personal, ce înțelepciune ați acumulat în acești ani? În cei 25 de ani, am alocat o mulțime de bani, timp și energie pentru formarea personalului. Avem aproape 600 de persoane în companiile noastre a căror activitate principală este comerțul. Nu mă înșel dacă afirm, că nu există mai mult de zece colegi care s-au calificat în comerț. Din câte știu nu există nici un comerciant cu studii superioare. Să ne gândim la cei veniți cu calificări în achiziții, logistică, marketing sau în gestionarea economică a cheltuielilor. Să ne uităm de asemenea unde s-au format și unde se formează oamenii care sunt responsabili de managementul și funcționarea companiilor noastre. Aproape toată lumea s-a format cu ajutorul experților externi, în multe cazuri ca un autodidact. Nu este un secret faptul că furnizorii, care activează în multe țări din întreaga lume, ne-au împărtășit o mare parte din cunoștințele lor privind managementul afacerilor, sau pur și simplu ne-am uitat la ei și le-am copiat. În același timp am reușit să aruncăm o privire asupra modului de gândire, culturii organizaționale, practicile corporatiste și comerciale ale mai multor furnizori și să le includem în cultura noastră, în tehnicile de negociere și în munca de zi cu zi.
Pietrele sunt șlefuite de pietre, iar oamenii de oameni. Însă trebuie să avem grijă la șlefuirea pietrelor să punem pietre de aceeași duritate într-un recipient, în așa-numitul vas abraziv, în caz contrar pietrele mai moi se vor transforma în nisip, iar cele dure nu se vor șlefui deloc. În mod similar și oamenii trebuie să fie aleși și sortați în vasul corespunzător. Eu însumi sunt o piatră între celelalte pietre. Este adevărat că presiunea suportată de-a lungul anilor m-a făcut deosebit de dur, trebuie sămi controlez duritatea, să formulez critici doar acolo și doar atât cât este neapărat nevoie. Și noi, oamenii la fel ca pietrele, ne influențăm reciproc, ne formăm reciproc. Mulți învață de la mine, dar și eu la rândul meu am învățat și învăț în mod continuu chiar și de la cel mai tânăr membru al echipei... această comunitate este dornică de a preda, dar și de a învăța – ceea ce o consider un lucru bun. Există ceva ce ați face diferit dacă ați începe din nou? Având în vedere timpul avut la dispoziție, situațiile și circumstanțele date, capitalul disponibil, cunoștințele și experiența de viață, și nu în ultimul rând materialul uman disponibil, am parcurs un drum lung și cred că am realizat ceva frumos. Ce aș face altfel acum? Cu siguranța aș petrece mai mult timp de calitate cu familia mea. Nu aș fi așa de rigid ca la început, un pic mai lejer, ca și acum. Aș scăpa mai repede de managementul operațional pentru a avea mai mult timp pentru strategii pe termen scurt, mediu și lung. Aș petrece mai mult timp cu oameni de calitate, cu experiență. În cele din urmă aș aloca mai mult timp activităților sociale și de dezvoltare comunitară.
Aș dori să aloc timp în viitor pentru ai face pe tineri să îndrăgească comerțul științific, modern. Tinerii trebuie pregătiți să producă și să comercializeze produse sau servicii la un prețuri competitive. Cu experiența și capitalul relațional acumulat ce i-ați spune tinerilor la început de drum, care-și caută acum vocația adevărată sau se întreabă dacă ar merita să intre în afaceri? O întrebare foarte bună și utilă! Am văzut în timpul vizitelor mele în India și China, dar și din experiența mea personală că în țările cu sistem de tip castă te poți ridica într-o clasă socială mai înaltă doar învățând și lucrând cu sârguință, adică transformând în valori cunoștințele acumulate în băncile școlare și pe câmpul muncii. Cu alte cuvinte, numai cunoștințele existente pot fi vândute. În zilele noastre, când există o lipsă de profesioniști calificați pe piața forței de muncă, nu prețul este problema. Citându-l pe Napoleon, "Fiecare soldat poartă în ranița sa un baston de mareșal". Antreprenoriatul este echivalent cu oportunitatea de a asigura o creștere sănătoasă a calității vieții noastre. Și nu mă gândesc la îmbunătățirea calității vieții bazată pe credite, ci pe bunăstarea bazată pe muncă, necesară evitării capcanei datoriilor. Să mă întorc la prima întrebare despre motivație. Am fost un copil hiperactiv așa că dacă nu am avut ce face, am făcut numai prostii. O parte însemnată a cunoștințelor noastre au fost de părere că nu voi realiza nimic în viață, acesta a fost unul dintre cei mai importanți factori motivaționali: să le dovedesc contrariul.


Ceea ce am învățat de la Isus am reformulat -o pentru mine: "Piatra aruncată deoparte de zidari poate fi o piatră de temelie în casa lui Dumnezeu". Am fost un copil fără frică, dar mi-a plăcut să lucrez continuu pentru atingerea unui obiectiv. Ca și copil am avut o pasiune neobișnuită în Secuime: mi-a plăcut să vând legume produse de mama în piețele din Odorhei și Sighișoara. Visul meu a fost să am propriul meu magazin sau o cârciumă. Am visat, am dorit, am muncit din greu pentru asta și am iubit nespus ceea ce făceam. Prin urmare, toată energia mea am canalizat-o pentru a învăța și de a-mi atinge potențialul maxim în scopul de a asigura un nivel de trai peste mediu familiei mele, dar totodată să devin un membru al societății pe care se poate conta. Pornind de la exemplul meu de viață voi rezuma mesajul meu pentru tinerii de azi. Să aveți o imagine clară a ceea ce vreți să deveniți. Dacă nimeni din familia voastră cunoaște meseria aleasă, angajați-vă pentru o vreme ca ucenic la un antreprenor, unde puteți să acumulați experiență și să testați dacă vă place sau nu. Dacă nu vă atrage, schimbați. După ce ați ales ceea ce doriți, învățați partea teoretică la antreprenorul respectiv în paralel cu practica. Odată ce aveți cunoștințele teoretice, experiență suficientă și o cantitate suficientă de bani, iar unii dintre clienții pe care i-ați dobândit sunt atât de loiali încât vă vor urma, vă puteți separa. Dacă cunoașteți și furnizorii, atunci în momentul în care veți ieși vă vor da un termen de plată, un împrumut așa că încercați-vă norocul și începeți o afacere proprie! Învățați cu sârguință, munciți cu perseverență. Echipați cu cunoștințe, experiență și spirit antreprenor, apucați-vă de afacerea ale cărei activitate și clienți sunteți pasionați. Dacă învățați să serviți oa
menii într-un mod umil, ei din recunoștință vă vor ridica pe piedestal fără să observați. La încheiere ce sentimente aveți față de întâmplările ultimului sfert de secol? Nu soartei vreau să-i mulțumesc, ci cred cu tărie că suntem parte a planului lui Dumnezeu și că Îi datorăm în primul rând Lui recunoștință infinită. Țin să-i mulțumesc și conducătorilor cu care muncim cot la cot și ducem această povară dulce, care nu reprezintă un blestem pentru noi – această profesie o considerăm o binecuvântare și o purtăm cu modestie, dar în mod responsabil. Dacă comparăm rezultatele cu o clădire, colectivul de lucru a pus bazele clădirii împreună cu furnizorii, dar zidurile și finalizarea construcției leam realizat împreună cu creditorii. Este foarte util să se construiască ceva, dar trebuie și utilizat, în acest proces clientul are un rol-cheie. Suntem deasemenea recunoscători pentru loialitatea lor perseverentă, deoarece reprezintă un pilon important (dacă nu cel mai important) al afacerii noastre. Ei pot conta pe noi și le promitem că îi vom servi cu smerenie și în viitor. De asemenea Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că m-a ales pe mine – un simplu băiat muncitor – mi-a dat ochi să observ oportunitățile în timp util. Mi-a dat simț practic de a alege persoanele potrivite în momentele potrivite. Îi mulțumesc că mi-a dat curaj de a înfrunta acele situații de viață în care mulți alții nu au avut curajul necesar. Îi mulțumesc pentru înțelepciunea care compensează lipsa de cunoștințe și experiență. Îi mulțumesc pentru credința pe care ne-am putut baza când eram în cădere liberă. Această credință în Dumnezeu ne-a împiedicat să ne pierdem simțul realității și să credem că ceea ce avem este doar al nostru și că ce am realizat e numai meritul nostru.


Le mulțumesc tuturor din familia mea pentru că au acceptat să mai ciupesc din timpul dedicat lor și să-l sacrific pe altarul muncii. Am pus acest timp în zidul afacerilor, pentru că o astfel de construcție este susținută de sacrificii. Poveștile dedicate copiilor mei, timpul de calitate și cuvintele destinate soției, părinților le-am spus de multe ori într-un restaurant adresându-le nu lor, ci furnizorilor importanți sau clienților care ne asigură existența. Viața este un joc de roluri. Există unii care îi distrează pe copii, există comedianți, dar există și unii care rămân doar cu tragedia. Noi, oamenii de vânzări trebuie să jucăm o mulțime de roluri, dar în nici un rol nu putem satisface toate nevoile celor care așteaptă nerăbdători după noi. Aș dori să spulber mitul că afacerea, locul de muncă, banii sunt mai importanți pentru noi decât femeia iubită, copii care ne așteaptă răbdători și cu dragoste, părinții, rudele sau prietenii noștri. Suntem conștienți că soția are nevoie de un soț adevărat, copiii de un tată adevărat, părinții de un copil care să le poarte de grijă, angajații de un lider care să rezolve toate problemele, clienții de un conducător de afacere care să le satisfacă toate nevoile și societatea de un om care să umple toate golurile. Este imposibil să satisfacem pe deplin toate nevoile enumerate, din păcate ziua are doar 24 de ore. Mâine pe aceeași scenă sau pe o alta, trebuie jucată o altă piesă. Piesa jucată ieri nu mai este actuală și astăzi.
Pot să promit că cerând și acceptând ajutorul lui Dumnezeu, vom face tot posibilul în limita forțelor și aptitudinilor noastre, ca toți partenerii noștri - fie ea o instituție, fie o persoană – să se simtă în siguranță și confortabil în colaborarea cu noi. În schimb ne așteptăm să răsplătească această atitudine cu onestitate, cu corectitudine și omenie.

 

Sediu Central

RO

535600 Odorheiu Secuiesc
Jud.Harghita

Str.Beclean Nr.314

Romania

 

Date de Contact

Sunati-ne la:
Tel. 0266-207 400, +40 740-150 150
Fax.:0266-207 401, 0266-207 402

Email:

 

Newsletters

Subscribe and get the latest updates, news, and more...